Experţi britanici şi americani au proiectat pe parcursul a şase ani un dispozitiv capabil să crească temperaturile oceanului pentru a descoperi cum este afectat ecosistemul subacvatic de schimbarea temperaturii. Studiul a fost realizat în zona Oceanului Antarctic, unde temperatura a fost crescută cu un singur grad.
Principala cercetătoare din cadrul studiului, Gail Ashton, din cadrul British Antarctic Survey, şi o echipă din cadrul Smithsonian Environmental Research Center (din SUA) au petrecut 18 luni în Antarctica pentru a observa impactul încălzirii apei oceanice asupra ecosistemului, informează Popular Science. ”Am vrut să observăm ce se va întâmpla cu vietăţile din ocean în viitor. În prezent, cea mai bună metodă prin care puteam realiza acest lucru a fost prin amplasarea peştilor în bazine şi încălzirea apei din jurul lor. Însă nu ar fi fost vizibile aceleaşi efecte precum cele care au loc în mediul lor natural,” a declarat Ashton.
Aşadar, în decursul a şase ani, Ashton şi echipa sa au proiectat un dispozitiv pentru creşterea temperaturii mediului natural al vietăţilor. Experţii au proiectat cabluri prin care dispozitivul rămâne conectat la o sursă de energie chiar şi atunci când se află la peste 15 metri adâncime. Atunci când instrumentul a fost pregătit pentru teste, Ashton a ales trei zone, una în care temperatura a fost crescută cu un grad Celsius, a doua în care a fost crescută cu două grade Celsius şi o a treia în care nu au infleunţat temperatura.
Schimbarea temperaturilor a provocat creşterea numărului de vietăţi din anumite specii sau declinul celor din altele, însă per total biodiversiteatea a scăzut. Speciile de vietăţi care au crescut în cadrul experimentului lui Ashton sunt omniprezente în oceane. Iar conform expertei, acest aspect nu va fi benefic. Acest tip de vietăţi se lipesc în grupuri pe marginea navelor sau pe interiorul ţevilor, fiind foarte dificil de îndepărtat.